Crédit Agricole S.A.(CA SA) a înregistrat rezultate foarte bune, solide și echilibrate în al patrulea trimestru din 2018, dar și la intreg nivelul anului precedent.

Crédit Agricole SA a raportat un venit net de 1,01 miliarde euro pentru T4 din 2018, în creștere de 2,6 ori față de aceeași perioadă a anului precedent, când acesta s-a situat la 387 milioane de euro.

La nivelul întregului an 2018, veniturile nete ale CA SA s-au situat la 4,4 miliarde de euro, în creștere cu 20,6% față de 2017, când acestea au fost de 3,6 miliarde de euro.

Veniturile totale din ultimele trei luni din 2018 au fost de 4,8 miliarde de euro, în creștere cu 4,3% față de perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce veniturile totale ale CA SA la nivelul întregului an 2018 s-au situat la 19,7 miliarde de euro, în creștere cu 5,9% față de 2017.

Obiectivele Planului pe termen mediu (MTP) 2020 au fost atinse cu un an înainte de finalizarea acestuia. Noul plan pe termen mediu, MTP 2022 va fi prezentat în iunie 2019.

Planul pe termen mediu “Strategic Ambition 2020” a fost prezentat în martie 2016. Planul prezenta strategia Crédit Agricole de abordare a noilor provocări care urmau să apară pe fondul unor schimbări majore la nivel mondial.

Crédit Agricole Group, care include și CA SA, a înregistrat un venit net de 6,8 miliarde de euro pentru anul 2018. De asemenea, veniturile totale s-au situate la 32,8 miliarde de euro, în creștere cu 2,3% față de 2017.

Cele 5,8 miliarde de euro plătite în taxe și impozite în 2017 au transformat Crédit Agricole Group în cel mai mare cotizant al bugetului Franței.

banca pentru tine / a whole bank just for you / toute une banque pour vous

Datorită modelului său de bancă universală centrată pe relația cu clientul – legătura strânsă dintre băncile sale universale și activitățile specializate – reafirmată prin noul sau slogan „a whole bank just for you“, Crédit Agricole își sprijină clienții în toate proiectele lor personale și profesionale, oferind o gamă largă de servicii: servicii bancare curente, credite, economii, asigurări, gestionare a activelor, imobiliare, leasing, factoring, servicii financiare pentru companii mari, servicii pentru investitori.

Aflată în slujba a 52 de milioane de clienți[1] din întreaga lume, grupul nostru se distinge, de asemenea, prin modelul său distributiv, o bancă centrată pe relația cu clientul pe toate canalele de deservire, precum și prin mobilizarea celor 138.000 de angajați care fac din Crédit Agricole o bancă dedicată relațiilor cu clienții.

Fundația Crédit Agricole se bazează pe relațiile cooperatiste și mutuale, date de cei 9,3 milioane de asociați și aproape 31.000 de administratori ai băncilor locale și regionale, acest mod specific de organizare asigurându-i stabilitatea și durabilitatea. Soliditatea sa provine și din valorile de transparență, relația cu clientul, responsabilitate și deschidere către lume și comunități locale, pe care le cultivă de 120 de ani.

Politica de responsabilitate socială la nivel de societate a Crédit Agricole este esența identității sale ca bancă receptivă și loială în timp. Această atitudine se regasește în produsele și serviciile oferite și influențează toate activitățile sale. Acesta este un factor cheie în performanța generală și un vector puternic de inovare.

Astfel, Grupul Crédit Agricole își consolidează an după an pozițiile fruntașe. Este primul finanțator al economiei franceze[2] și primul asigurator din Franța[3]. De asemenea, este primul asigurator bancar din Europa[4], primul asset manager la nivel european[5] și al doilea mare jucător în domeniul finanțării energiei verzi la nivel mondial[6].

  • Prezență mondială, în 50 de țări
  • 52 de milioane de clienți
  • 000 de angajați în Franța și în străinătate
  • Primul în domeniul asigurărilor bancare în Europa
  • Primul asset manager din Europa
  • Al doilea mare jucător în domeniul finanțării energiei verzi la nivel mondial

În Top 3 al creditelor de consum la nivel european.

[1] Domeniu de activitate: banca de proximitate in Franta si in strainatate, Crédit Agricole Consumer Finance si clientii cu credite de consum ai Crédit Agricole Bank Polska.

[2] Prin suma depozitelor la vedere si a creditelor la 31 decembrie 2016 (sursa:infiintare, domeniul de activitate al bancii de proximitate in Franta).

[3] Prin cifra de afaceri. Sursa: Argus de l’assurance din 16 decembrie 2016 si Tribune de l’assurance din 16 noiembrie 2016.

[4] Prin cifra de afaceri. Sursa: Argus de l’assurance din 16 decembrie 2016, datele pentru sfarsitul anului 2015.

[5] Nr. 1 in ceea ce priveste valoare totala a activelor aflate in administrarea societatilor de administrare cu sediul principal in Europa continentala – IPE Sursa IPE “Top 400 Asset managers” , publicat in iunie 2016, pe baza activelor in administrare in decembrie 2015.

[6] Sursa: societate.