Comunicat de presă

15 aprilie 2020

Crédit Agricole România și Fundația Grameen Crédit Agricole au semnat un parteneriat pentru sprijinirea instituțiilor românești de microfinanțare, care deservesc persoane ce nu pot obține credite în sistemul bancar tradițional.

Datorită acestui parteneriat, CA România va finanța instituții de microcreditare din țară. Fundația Grameen a Crédit Agricole își va aduce expertiza în domeniul microfinanțării și va garanta împrumuturile acordate de CA România. Această modalitate de cooperare va spori impactul Fundației și va consolida acțiunile CA România în domeniul antreprenoriatului și dezvoltării sociale.

„Obiectivul nostru pe piața românească este să ne dezvoltăm prezența în finanțarea sectorului agricol și să contribuim la dezvoltarea economică și socială, beneficiind de expertiza Grupului nostru. Acest parteneriat reprezintă un sprijin important pentru atingerea acestor obiective”, a declarat Luc Beiso, CEO al CA România.

Prin acest parteneriat, Fundația își consolidează poziția de actor-cheie al sectorului în regiune, dezvoltându-și în același timp relațiile cu diferitele entități ale Grupului.

„După Egipt, India și Maroc, implementăm un nou acord de cooperare cu o entitate a Grupului, Crédit Agricole România. Acest parteneriat se încadrează perfect în direcția proiectelor cu dimensiune socială desfășurate de Grup, fiind vorba despre sprijinul populației cu venituri mici, aflată în centrul activităților de dezvoltare”, a declarat Eric Campos, Directorul General al Fundației și Director CSR al Crédit Agricole SA.

Prima instituție de microfinanțare beneficiară este Vitas România, care a primit un împrumut de 1,5 milioane de euro, garantat 100% de Fundație. Fondată în 1996 de către CHF International, o organizație de dezvoltare internațională din SUA, Vitas oferă produse și servicii financiare pentru a sprijini dezvoltarea activităților generatoare de venituri. Instituția are 1.970 de debitori activi, dintre care 45% sunt femei și 45% trăiesc în mediul rural. Vitas România administrează un portofoliu de peste 15,5 milioane EUR și operează în vestul României, printr-o rețea de 9 filiale, având sediul central la Timișoara.

Contacte media:
Carolina Herrera                                            Carmen Monmarché 
Head of Communication and Partnerships                      Head of PR&Communications
Grameen Crédit Agricole Foundation                          Crédit Agricole Romania 
carolina.herrera@credit-agricole-sa.fr                      carmen.monmarche@credit-agricole.ro
 Despre noi:

 Crédit Agricole România

Crédit Agricole Bank România se adresează consumatorilor individuali, marilor corporații și fermierilor profesioniști prin intermediul sucursalelor sale, Diviziei de Birouri Internaționale, Direct Bank și canalelor digitale.

Datorită modelului său de bancă universală centrată pe relația cu clientul, reafirmat și de sloganul „a whole bank just for you”, suntem aproape de clienții noștri în toate proiectele lor personale și profesionale, oferind o gamă largă de servicii: servicii bancare curente, credite, economii, asigurări, gestionare a activelor, imobiliare, leasing, factoring, servicii financiare pentru companii mari, servicii pentru investitori.

Mai multe informații pe www.credit-agricole.ro

Fundația Grameen Crédit Agricole

Lansată de Crédit Agricole și profesorul Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru pace, Fundația Grameen a Crédit Agricole contribuie la lupta împotriva sărăciei prin promovarea antreprenoriatului cu impact social și incluziunea financiară. Fundația sprijină 85 de instituții de microfinanțare și întreprinderi sociale din 39 de țări cu un portofoliu de 96 milioane EUR. Fundația vizează în primul rând instituțiile de microfinanțare care deservesc femeile și populația din zonele rurale. Aceste instituții deservesc peste 6 milioane de clienți, dintre care 80,6% sunt femei și 80,9% locuiesc în mediul rural.

Mai multe informații pe www.gca-foundation.org

VITAS IFN

Vitas IFN, membră a Vitas Group, este una dintre cele mai importante instituții de micro-finanțare din vestul României. De peste 20 de ani, am fost alături de IMM-urile și fermierii din România în îndeplinirea visului lor de a deveni independenți sau de a-și dezvolta afacerea si comunitățile în care trăiesc.

Abordarea diferită pe care o propune Vitas se axează pe furnizarea de produse și servicii financiare personalizate și responsabile care să răspundă nevoilor și specificului activității clienților săi, cum ar fi întreprinderi mici și mijlocii, antreprenori individuali, producători agricoli și fermieri. Împreună cu echipa noastră de specialiști financiari din regiune, am reușit să sprijinim creșterea și dezvoltarea a peste 10.000 de întreprinderi mici, oferind peste 21.000 de împrumuturi.

Mai multe informații pe www.vitasromania.ro