Activare 3D Secure

3D Secure este un sistem antifraudă dezvoltat de MasterCard, care permite creșterea securității tranzacțiilor efectuate prin internet. La fiecare plată efectuată prin internet ți se va solicita parola aleasă de tine, odată cu înrolarea cardului în 3D Secure.

Pentru efectuarea de tranzacții în sistemul 3D Secure, comerciantul unde se efectuează tranzacția trebuie să fie înrolat în sistemul 3D Secure.

Pentru efectuarea de plăți prin internet este necesară activarea prealabilă a cardului pentru astfel de tranzacții (numai în cazul în care nu ai solicitat deja băncii activarea cardului tău pentru tranzacții prin internet).

  • Sigur – în caz de pierdere sau furt, cardul înrolat la 3D Secure nu poate fi folosit de terțe persoane pentru cumpărături online;
  • Simplu – procesul de autentificare nu necesită instalarea vreunei aplicații speciale pe computerul de unde se inițiază tranzacția.

3D Secure este un serviciu gratuit!

Există două variante pentru a utiliza acest serviciu:

  •  Activează-l la momentul utilizării cardului pentru cumpărături (denumită “activation during shopping”)

În această situație, vei fi redirecționat automat către platforma care solicită înrolarea cardului în sistemul 3D Secure.
Dacă știi parola inițială, apasă pe butonul “activează acum”. Dacă nu ești sigur, apasă pe butonul “amână activarea”. Există posibilitatea de a refuza serviciul de maxim trei ori. După al treilea refuz, la următoarea tranzacție online va fi acesibilă doar opțiunea de activare, fiind un pas obligatoriu pentru finalizarea tranzacției. Este o masură de protecție împotriva fraudelor.

  • Activează-l acum, prin parcurgerea pașilor de mai jos, fără a fi necesară efectuarea unei cumpărături online:

1. Accesează pagina: https://secure1.paynet.ro/EnrollSite/jsp/main.jsp
2. În secțiunea „Creează-ți propria parolă pentru MasterCard® SecureCode™” introdu:

  • numărul de card (ex. 4123456789000000);
  • data expirării cardului (MM/YY, ex 12/19);
  • ultimele trei cifre de pe spatele cardului (codul CVV/CVC);
  • parola inițială: formată din ultimele șase cifre ale CNP-ului + ultimele șase cifre de pe card (fără spații).

În cazul în care ai probleme privind parola inițială, te rugăm să suni la telefonul +4 021 304 03 00 (între orele 09.00-17.00, apel cu tarif normal) sau la numărul de urgență + 4 021 222 33 36 (apelabil nonstop).

3. După validarea informațiilor de mai sus, poți crea:

  • noua parolă («parola secretă»), care trebuie să conțină: minim șase caractere, litere și cifre, fără spații. Această parola trebuie introdusă de fiecare dată când sunt efectuate cumpărături de pe un site care participă la serviciul său;
  • mesajul personal: se va solicita de fiecare dată când introduci parola pentru cumpărăturile online într-un site înrolat în serviciul MasterCard SecureCode;
  • întrebare – răspuns (întrebare/răspuns de securitate) – dacă nu îți amintești parola pentru cumpărăturile online, trebuie să răspunzi corect la o întrebare pentru aprobarea tranzacției. (ex. Care este culoarea primei mele mașini?/Verde).

După parcurgerea pașilor de mai sus se va afișa mesajul:

În cazul în care dorești mai multe informații privind serviciul 3D Secure, poți accesa site-ul procesatorului nostru, www.paynet.ro, sau poți apela serviciul nostru de relații pentru clienți la telefonul +4 021 304 03 00 (între orele 09.00-17.00, apel cu tarif normal) sau la numărul de urgență +4 021 222 33 36 (apelabil nonstop).